Stire

„Ziua Culturii Naționale” la GHIBA BIRTA

16.01.2026 ⋅ 0 comentarii


Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” a sărbătorit astăzi printr-o serie de activități „Ziua Culturii Naționale” și a poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc 176 de ani. Sala festivă a colegiului a fost arhiplină de elevii care au participat la conferința susținută de prof. dr. Anton Ilica, critic literar, publicist și eseist, intitulată „Eminescu, contemporanul fiecărei generații”, prilej cu care au întâlnit o abordare inedită a aspectelor legate de subiect, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

                Catedra de Limba și literatura română a marcat această zi printr-o expoziție de carte românească, o galerie de desene inspirate din poezii publicate, portrete sau alte reprezentări inedite, realizarea de miniantologii poetice prezentate în fața clasei, recitări din poeziile preferate, audiție de poezii scrise în interpretarea lui Tudor Gheorghe sau aparținând formației „Mondial”. Alte clase au susținut prezentări powerpoint sau au urmărit documentare despre viața și opera eminesciană. Profesorii au stârnit elevii prin itinerare de citate și plimbări prin cele mai frumoase poezii, i-au provocat să le adreseze întrebări sau să marcheze un moment de autoreflecție pe modelul metodei „Știu/ vreau să știu/ am învățat”, au susținut lecții interactive sau prelegeri urmărite cu real interes.

                S-au derulat concursuri pe grupe, elevii urmând să reconstituie poezii primite sub formă de puzzle. Altă activitate derulată a presupus rescrierea unei poezii în diverse feluri: mesaj pe WhatsApp, scrisoare, text de blog,  monolog interior, confesiune/ jurnal, păstrând tema/ temele poeziei. O elevă a făcut a frumoasă surpriză, aducând în fața clasei o creație proprie în care a folosit versuri si titluri de poezie din lirica eminesciană.

                La alte clase s-au rezolvat itemi cum ar fi: extragerea unor idei relevante pe baza conținutului unui articol dat sau cerințe precum scrierea unui text în care să argumenteze dacă inteligența artificială poate sau nu să suplinească sensibilitatea umană în actul de creație culturală, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din manifestul platformei #demilioane, cât și la experiența personală sau culturală.

                La reușita acestor activități a contribuit cu multă implicare și Consiliul Reprezentativ al Elevilor care, mai mult decât atât, a realizat un videoclip ce conține un interviu adresat elevilor din școală, referitor la viața și activitatea literară, poetică și publicistică a marelui scriitor.

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
piatraonline.ro