Sport

Universitatea Craiova – UTA Arad 4-0, arădenii au rezistat doar o repriză

19.07.2026 ⋅ 0 comentarii

UTA pierdut sever primul meci din noul sezon al Superligii, disputat pe terenul

campioanei Universitatea Craiova. Craiovanii s-au impus cu scorul de 4-0, după o

primă repriză încheiată la egalitate, scor 0-0.

Prima repriză a început cu o dominare sterilă a gazdelor, cu doar două incursiuni

în careul arădean. Treptat, jucătorii pregătiți de Adriam Mihalcea au echilibrat jocul

și au pus presiune în jumătatea adversă, iar Abdallah și Tzionis au avut ocazia să

înscrie. În această parte a jocului, antrenorul arădean a folosit o formulă de echipă

bazată pe jucătorii rămași din sezonul trecut.

În repriza secundă, gazdele s-au impus la un scor exagerat dar primul gol a contat

cel mai mult. Pe fondul unei evidente epuizări fizice în tabăra arădeană, Teles a

deschis scorul în minutul 57, după o pasă primită de la Bairam, intrat după pauză.

Au urmat schimbări în cele două formații, însă cele ale gazdelor au fost mai de

calitate, cei intrați la UTA fiind încă deficitari la condiția fizică.

Cicăldău a șutat în bară în minutul 67, apoi Sava a respins șutul lui Coman din

apropierea porții, în minutul 81.

Imediat a venit golul lui Bairam după o pasă primită de la Mora. Tot Mora a centrat

în minutul 89 pentru un gol înscris de Elisor. Ca dezastrul să fie total, Alomerovic a

trimis în propria poartă în minutul doi de prelungiri.

"Nu-mi explic nici acum ultimele cinci minute. Nu m-am gândit vreodată că se

poate întâmpla. Avem un joc consistent până în minutul 80, după ceva s-a

dereglat și se termină 4-0.

Pare un rezultat dur, după numărul de goluri marcate, dar partea pozitivă e că 80-

85 de minute am respectat sarcinile. Că s-a terminat 1-0 sau 4-0, important e ce

vom învăța din acest meci și cum vom juca în celelalte meciuri.

Am întâlnit o echipă bună, știam lucrul acesta. La pauză și în a doua repriză am

introdus jucători proaspeți, dar nu am reușit să le facem față. Terminăm în

genunchi acest meci.

Sunt convins că vom trece peste acest lucru. E, totuși, început de campionat. Nu

că vreau să le găsesc un alibi, dar am întâlnit o echipă bună, care te taxează

imediat când are ocazia.

Trebuie să analizăm lucrurile. Știam că unii dintre băieți și cei care au intrat în a

doua repriză nu sunt la un nivel fizic foarte ridicat, dar avem în continuare

încredere în ei ", a declarat Adrian Mihalcea, după joc.

”O partidă pe care trebuie să o analizăm foarte bine. A doua repriză n-am mai

reușit, ne-au destabilizat destul de ușor. Bine că s-a terminat doar atât.

După minutul 60 s-a văzut că au un ritm de j... vezi mai mult

Sursa: HotarNews

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați HotarNews
piatraonline.ro