Vezi toate știrile
Știri Arad | Stire
Național

Biletele de tren s-ar putea scumpi. Director CFR: Toți operatorii feroviari de călători, privat sau de stat, au cerut asta

Până în septembrie turiştii vor putea călători cu trenuri directe spre și dinspre Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră. "Trenurile soarelui", cel puțin cele care vor pleca din...

Publicat acum 4 ani în urmă

Sport

Novak Djokovic, numărul 1 mondial ATP, a câştigat turneul de tenis de la Roland Garros

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, impunându-se în cinci seturi, 6-7 (6/8), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4 în faţa grecului...

Publicat acum 4 ani în urmă

drmax.ro/
Național

Ploile torențiale continuă. Meteorologii anunță că toată țara va fi afectată în următoarele zile

Meteorologii informează, luni dimineață, că în toată țara vor fi ploi torențiale, iar vremea va fi instabilă până miercuri dimineaă. Administrația Națională de Meterorologie a trasmis o informare meteorologică în...

Publicat acum 4 ani în urmă

Național

Peste 960.000 de doze de vaccin Pfizer ajung luni şi marţi în România

Peste 960.000 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech vor ajunge luni şi marţi în România, a informat, duminică, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVD-19....

Publicat acum 4 ani în urmă

Local

Plan Roșu de Intervenție la nivelul județului Arad! Accident cu 17 victime pe A1

În această dimineață la ora 03.40 de minute pe autostradă A1 sensul de mers spre Nădlac a avut loc un accident rutier in care a fost implicat un microbuz de...

Publicat acum 4 ani în urmă

Național

Vouchere de 300 de lei pentru copiii înscrişi prima dată la un club sportiv - lege promulgată

Copiii care s-au înscris pentru prima dată la un club sportiv până la 30 noiembrie 2020 pot primi vouchere pentru "încurajarea şi sprijinirea în practicarea sportului de performanţă", potrivit legii...

Publicat acum 4 ani în urmă

Local

Accident în Bihor, provocat de o șoferiță însărcinată din Arad, care a ajuns la Urgențe

O tânără şoferiţă din județul Arad a ajuns la spital, joi, după ce s-a izbit cu maşina de spatele unui tractor cu remorcă iar autoturismul pe care îl conducea, un...

Publicat acum 4 ani în urmă

Local

Pe ce trasee din județ și municipiu se va desfășura ediția de anul acesta a Ziridava Road Race

Competiţia este prima Etapă a Cupei României la Ciclism pe 2021 și este organizată de Asociaţia Euromediu și Asociația Județeană de Ciclism Prahova, organizatoare a competitiilor RoadGrandTour, în colaborare cu...

Publicat acum 4 ani în urmă

Național

România donează alte peste 100.000 de doze de vaccin Republicii Moldova

România a trimis, vineri, 100.800 de doze de vaccin AstraZeneca în Republica Moldova, pentru a sprijini lupta de combatere a pandemiei de COVID-19, potrivit Mediafax. Potrivit CNCAV, 100.800 doze de...

Publicat acum 4 ani în urmă

Local

A accidentat un biciclist și a fugit de la fața locului

Polițiștii orașului Pâncota au fost sesizați, în seara zilei de 10 iunie, despre producerea unui eveniment rutier pe raza localității. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei...

Publicat acum 4 ani în urmă

Local

Grup de 25 de migranţi, oprit în apropiere de graniţa cu Ungaria

Un grup format din 25 de migranţi din trei ţări a fost oprit de poliţiştii de frontieră arădeni, vineri dimineaţa, aproape de graniţa cu Ungaria, spre care străinii se deplasau...

Publicat acum 4 ani în urmă

Național

Energia, uleiul şi serviciile de cosmetică s-au scumpit cel mai mult în mai, raportat la luna similară din 2020

Energia electrică, uleiul comestibil şi serviciile de igienă şi cosmetică au înregistrat cele mai mari scumpiri în luna mai a acestui an comparativ cu mai 2020, în timp ce ieftiniri...

Publicat acum 4 ani în urmă

Național

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,70%, mărfurile...

Publicat acum 4 ani în urmă

Local

Când începe operaţiunea de combatere a ţânţarilor din municipiu

Începe prima acțiune de dezinsecție din municipiuPrimăria Municipiului Arad anunţă că va demara săptămâna viitoare prima acţiune de dezinsecţie (delarvizare) în spaţiile deschise de pe domeniul public şi privat al...

Publicat acum 4 ani în urmă

Local

Gustul copilăriei, bucurie și relaxare, la adăpost de razele de soare

Soare, căldură, în curând chiar caniculă... nu-i așa că îți dorești un loc unde să stai relaxat, să te bucuri de timpul liber împreună cu cei dragi?  Ce faci dacă...

Publicat acum 4 ani în urmă

Local

UTA Arad s-a despărţit de 11 jucători

Echipa de fotbal UTA Arad a anunţat, vineri, pe site-ul său oficial că s-a despărţit de nu mai puţin de 11 jucători care au evoluat în sezonul trecut, printre care...

Publicat acum 4 ani în urmă

Național

Cele mai mari cinci universități din țară protestează față de creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani

Cele cinci universități din România, parte din consorțiul Universitaria, au transmis un comunicat prin care critică în termeni dur proiectul de lege adoptat de Guvern, prin care angajații pot rămâne...

Publicat acum 4 ani în urmă

Local

Coduri roșu și portocaliu de furtuni în vestul țării

A fost cod roșu de furtună în județul Mehedinți, chiar în zona turistică de la Clisura Dunării. Plouă de azi dimineață, iar în zonă s-au strâns în două ore 50...

Publicat acum 4 ani în urmă

Local

Peste 100 de percheziții în Arad și alte județe într-un dosar de contrabandă cu țigări și evaziune fiscală

În această dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice pun în aplicare 111 mandate de percheziție domiciliară și 21 de mandate de aducere, pentru destructurarea unor grupări infracționale și exploatarea...

Publicat acum 4 ani în urmă

Național

Pe 12 iunie, cei mai cunoscuți streameri români îi invită pe părinții lor în sesiuni inedite de gameplay

București, 10 iunie 2021 – Iunie este luna copiilor așa că cel mai mare festival românesc online dedicat jocurilor video, Gaming Marathon, aduce față în față două generații: copiii și...

Publicat acum 4 ani în urmă

drmax.ro/