Stire

Șofer de legendă: patru capete de acuzare, un singur septuagenar reținut 24 de ore; ce a putut să mai comită bărbatul în afară de a se fi urcat cherchelit la volan

15.10.2025 ⋅ 0 comentarii


Polițiștii Secției 2 Micălaca au avut parte, ieri, în jurul orei 12.20, pe strada Steagului, de un moment de colecție: au oprit un bărbat de 70 de ani care părea hotărât să bifeze toate infracțiunile rutiere disponibile într-un singur drum.

Din verificări a reieșit că septuagenarul nostru le-a cam comis pe toate. Conducea cu  permisul suspendat, dar nu și ambiția de a se urca la volan; autoturismul era neînmatriculat, pentru că formalitățile sunt pentru amatori; avea chiar plăcuțe false de înmatriculare, probabil făcute la imprimantă,  și, bonus, șoferul era posesorul unei alcoolemii de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru curaj și echilibru.
Reținut, cu dosar penal, dar intră în legendă
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, probabil în speranța că sângele lui conține și ceva din spiritul liber al anilor ’60 - ’70. Ulterior, a fost reținut pentru 24 de ore, timp în care probabil le-a povestit colegilor de celulă cum se face o tură completă prin Codul Rutier.
Polițiștii i-au deschis dosar penal, iar noi nu putem să nu remarcăm că omul intră în legendă, datorită vârstei și a prostiilor făcute. Ar merita chiar și o statuie, eventual pe strada Steagului, cu o plăcuță falsă și un pahar plin în mână, dar nu cu apă, suc, ceai sau cafea, că astea-s băuturi pentru fraieri.

Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de Copilot

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro