05.08.2020 ⋅ 0 comentarii
Zilele trecute, poliţiştii arădeni au răspuns prompt solicitării cadrelor medicale la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, care au tras un semnal de alarmă cu privire la nevoia stringentă de sânge. Astfel, dincolo de misiunile profesionale, zeci de poliţişti, de la toate serviciile Inspectoratului s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad şi au donat sânge, atât de necesar pentru a salva vieţi.
Pentru ca gestul să aibă o continuitate şi să se transpună concret în ajutor atât pentru persoanele care au nevoi medicale dar şi pentru cele care au nevoi materiale, s-a decis ca bonurile valorice primite să fie folosite pentru achiziţionarea de alimente destinate acestora din urmă.
Concretizarea acţiunii s-a făcut printr-o bună colaborare cu Arhiepiscopia Aradului, gestul poliţiştilor venind şi ca un răspuns la acţiunile Arhiepiscopiei care, în această perioadă dificilă pentru întreaga societate, a donat măşti confecţionate de către maicile din mănăstirile judeţului şi a pregătit porţii de mâncare, tuturor forţelor de ordine şi cadrelor medicale care şi-au desfăşurat activitatea în ”prima linie”.
Astfel, poliţiştii arădeni au achiziționat zeci de kilograme de produse alimentare şi legume pe care le-au donat pentru a intra în posesia celor aflați în dificultate. Toate produsele vor fi folosite pentru prepararea meniurilor şi a pachetelor cu hrană, prin grija şi efortul Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, unde, la Cantina socială Sf. Ierarh Nicolae, peste 140 de persoane beneficiază zilnic de asigurarea meselor, asistenţă socială şi spirituală .
Demersul poliţiştilor arădeni este o continuare firească a menirii şi misiunilor zilnice a tuturor celor care se află în slujba comunităţii, un gest de recunoştinţă pentru toţi semenii noştri .
”Cooperarea şi solidaritatea sunt cel mai important lucru, mai ales acum, în această perioadă. Noi suntem doar câţiva dintre cei mulţi din societate care pun umărul astfel încât să trecem cu bine prin această situaţie grea. Considerăm ca acţiunea noastră este un gest firesc, de empatie si responsabilitate, iar mâinile iubirii, de ajutor, mai ales în momente dificile, ar trebui să ne fie lecţii de viaţă, să ne înveţe ca bunătatea şi generozitatea se intorc întotdeauna!, au spus reprezentanții IPJ Arad.
Sursa: Glasul Cetății