Stire

Poliția Arad avertizează cumpărătorii din piața Beliu

10.09.2026 ⋅ 0 comentarii

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Arad, împreună cu polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Beliu, au desfășurat în piața din localitatea Beliu, județul Arad, o activitate informativ-preventivă în cadrul campaniei naționale „Fără Copy-Paste!”.

Activitatea a avut ca scop informarea cetățenilor cu privire la importanța respectării drepturilor de proprietate intelectuală și la riscurile pe care le presupune achiziționarea produselor contrafăcute sau comercializate fără respectarea prevederilor legale.

În cadrul discuțiilor purtate cu persoanele prezente în piață, polițiștii au oferit recomandări pentru identificarea unor posibile produse contrafăcute și pentru efectuarea unor cumpărături în condiții de siguranță. Cetățenii au fost sfătuiți să manifeste prudență în cazul produselor comercializate la prețuri neobișnuit de mici, să verifice cu atenție ambalajul, eticheta, marca și calitatea acestora, precum și să acorde atenție provenienței bunurilor înainte de achiziționare.

De asemenea, polițiștii au recomandat cumpărătorilor să achiziționeze produse doar din surse sigure și autorizate, să solicite documentele aferente cumpărăturilor și să păstreze bonul fiscal. O atenție deosebită trebuie acordată produselor care pot avea impact asupra sănătății, precum alimentele, băuturile și produsele cosmetice, în cazul cărora proveniența nesigură poate genera riscuri pentru consumatori.

Recomandările au vizat și cumpărăturile online, cetățenii fiind îndemnați să verifice identitatea comercianților, autenticitatea ofertelor și proveniența produselor, precum și să evite achiziționarea bunurilor de marcă din surse neverificate.

Prin astfel de activități, polițiștii urmăresc creșterea gradului de informare și conștientizare a populației cu privire la riscurile asociate produselor contrafăcute, contribuind la adoptarea unui comportament responsabil și la prevenirea victimizării.

Activitățile preventive desfășurate în cadrul campaniei „Fără Copy-Paste!” vor continua până la o nouă avertizare, atât în municipiul Arad, cât și în localitățile județului, pentru promovarea unor măsuri de siguranță și protejarea intereselor cetățenilor.

Sursa: TvArad

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați TvArad
drmax.ro/