17.12.2020 ⋅ 0 comentarii
Astăzi, 17 decembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii noastre Ortodoxe Române, își sărbătorește ziua onomastică.
Conform Agenției de Știri a Patriarhiei Române, Concertul tradiţional de colinde „Răsăritul cel de Sus” va fi transmis online, astăzi, de ziua onomastică a Patriarhului Daniel.
Anul acesta Concertul tradiţional de colinde „Răsăritul cel de Sus” al Patriarhiei Române nu va mai avea loc la Palatul Patriarhiei în prezenţa publicului. Concertul care a fost înregistrat în prealabil va fi difuzat la Trinitas TV, joi, de la ora 20:00, marcând ziua onomastică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Concertul va fi transmis şi pe reţelele de socializare ale Centrului de Presă Basilica.
Vor performa grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale şi corala Cantus Domini.
Din repertoriu fac parte colinde tradiţionale, cu mesaj filantropic, şi piese interpretate în primă audiţie.
Întru mulţi şi fericiţi ani, Părinte Patriarh!
Credit foto: basilica.ro
Sursa: Glasul Cetății