02.08.2026 ⋅ 0 comentarii
Parlamentul a prelungit aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru achiziția de locuințe, într-o săptămână de sesiune extraordinară în care parlamentarii au votat mai multe măsuri economice și sociale.
Pe lângă prelungirea cotei reduse de TVA, aleșii au votat un mecanism de reducere a accizei la carburanți. Potrivit acestuia, atunci când prețurile internaționale cresc, statul poate interveni rapid pentru a limita scumpirile la pompă.
Tot în această sesiune a fost votată continuarea acordării primelor de carieră didactică și profesională. Acestea sunt finanțate și în acest an din fonduri europene, fiind destinate sprijinirii cadrelor didactice.
Măsurile adoptate vizează atât sprijinul pentru familii și profesori, cât și reducerea presiunii asupra costului vieții, într-un context economic marcat de creșterea prețurilor.
„Toate aceste măsuri transmit același mesaj: Parlamentul trebuie să ofere soluții concrete. De la sprijin pentru familii și profesori, până la măsuri care reduc presiunea asupra costului vieții, fiecare vot responsabil înseamnă o viață mai bună pentru români”, a declarat Răzvan Cadar, deputat PNL de Arad.
„Cred că putem schimba lucrurile în bine atunci când lăsăm deoparte conflictele politice și alegem să lucrăm împreună pentru oameni. România are nevoie de responsabilitate, dialog și soluții, iar acesta este modul în care înțeleg să-mi exercit mandatul de deputat”, a mai spus Răzvan Cadar.
Sursa: TvArad