În prima jumătate a lunii septembrie, Țara Zărandului a îmbrăcat din nou veșmânt de sărbătoare. La Țebea, acolo unde pământul pare să păstreze încă pașii moților și ecoul jurămintelor pentru libertate, s-au desfășurat Serbările Naționale dedicate memoriei lui Avram Iancu.

Organizat de Primăria comunei Baia de Criș, împreună cu Consiliul Județean Hunedoara, evenimentul adunat patrioți veniți din toate colțurile țării. Români de toate vârstele au urcat spre Țebea pentru a se reculege la mormântul Crăișorului Munților și pentru a cinsti memoria celui care a devenit simbol al demnității naționale.

Serbările de la Țebea au o istorie care începe în anul 1972, când poetul Adrian Păunescu a compus special pentru acest eveniment cântecul folk „Iancu la Țebea”, devenit cunoscut prin vocea lui Vasile Șeicaru. De atunci, melodia a rămas legată de acest loc ca o doină patriotică, purtată de vânt peste Munții Apuseni și peste inimile celor care care nu și-au uitat eroii.

După anul 1990, manifestarea sa transformat într-o mare sărbătoare câmpenească, în care ceremoniile solemne s-au împletit cu muzica, jocul și bucuria întâlnirii dintre oameni. Totuși, dincolo de spectacol și de mulțime, Țebea a rămas ceea ce a fost mereu: un altar al conștiinței românești.

Anul acesta, sărbătoarea sa desfășurat în liniște și cu respect. Nu au fost huiduieli și nici tulburări, iar glasurile celor prezenți s-au unitate într-o atmosferă de reculegere și comuniune. În fața memoriei lui Avram Iancu, disputele au făcut loc respectului, iar patriotismul sa exprimat prin rugăciune, cântec și recunoștință.

Sub gorunii bătrâni ai Țebei, trecutul și prezentul s-au întâlnit din nou. Iancu nu a fost doar pomenit, ci simțit în fiecare cântec, în fiecare tricolor și în fiecare privire ridicată spre munți.

Iar Țara Zărandului, cu frumusețea și tăria ei, a răsunat încă o dată în cântecul lui Vasile Șeicaru:

„Iancu la Țebea…”

Acolo, între istorie, credință și dor de țară, România și-a amintit popor rămâne viu atât timp cât cât un cinstește eroii.

Foto & text:

Nicu de la Frumușeni & GPTuța

Sursa: Arq