22.07.2026 ⋅ 0 comentarii
Un eveniment rutier grav s-a produs pe DN7, în localitatea Căpruța, județul Arad, unde au fost implicate un autocamion și un microbuz de transport marfă. În urma coliziunii au rezultat două victime, dintre care una încarcerată.
Șoferul microbuzului a rămas încarcerat în autovehicul, aflat în stare de inconștiență. La locul evenimentului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției Bârzava cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad și elicopterul SMURD.
Pompierii au acționat pentru extragerea victimei încarcerate, care a fost apoi preluată de echipajul medical. Inițial se stabilise ca aceasta să fie transportată la spital pe cale aeriană, cu elicopterul SMURD.
Cealaltă victimă, șoferul autocamionului, a fost preluată de echipajul medical. Aceasta este conștientă și cooperantă, potrivit informațiilor furnizate de pompieri.
Pe lângă operațiunile de descarcerare, pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului, o procedură standard în astfel de situații.
Din nefericire, victima aflată în stare de inconștiență nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar decesul a fost constatat de către echipajul medical la fața locului.
Sursa: TvArad