Stire

CONAF România dezbate antreprenoriatul feminin la Arad

18.09.2026 ⋅ 0 comentarii

Antreprenoriatul românesc, responsabilitatea în business și impactul politicilor publice asupra economiei au fost principalele teme abordate în cadrul unei întâlniri organizate la Arad de Asociația Susținem Excelența. Președintele CONAF România, Cristina CHIRIAC, a fost invitat special al evenimentului.

În cadrul dezbaterii s-a vorbit despre responsabilitate, curaj și solidaritate în mediul de afaceri, precum și despre necesitatea ca experiența antreprenorilor, a celor care investesc, angajează și contribuie prin taxe la economia locală, să fie parte din dialogul privind politicile publice.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este, potrivit organizatorilor, cea mai relevantă confederație din România și militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, pentru conlucrarea în elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și pentru sprijinirea antreprenorilor, recunoscându-le meritele.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Susținem Excelența, condusă de profesor universitar doctor Lizica MIHUȚ. Dialogul privind antreprenoriatul feminin a fost moderat de Ana-Maria DRAGOȘ, membră a Asociației Susținem Excelența, antreprenor și președintele filialei Arad a CONAF.

La eveniment au participat deputatul Geanina Pistru, autorități locale și județene, printre care prefectul județului Arad, Mihai PAȘCA, președintele Consiliului Județean Arad, IUSTIN CIONCA, și primarul municipiului Arad, CĂLIN BIBARȚ, alături de membrele Asociației Susținem Excelența, elevi și alți invitați.

Un moment aparte al întâlnirii a fost adus în discuție tema fricii ca sentiment din mediul antreprenorial. „Frica este sentimentul despre care vorbim cel mai puțin și pe care ni-l asumăm cel mai puțin. Dar eu cred că trebuie să fie tocmai invers. Atunci când vorbești deschis despre frică și spui că este în regulă, că, indiferent de nivelul la care ai ajuns, acest sentiment nu te părăsește, ci trebuie să știi cum să faci pact cu el și cum să te ajute să evoluezi, acesta este cel mai mare câștig pentru generația tânără”, s-a arătat în cadrul dialogului.

Discuțiile au evidențiat și nevoia de asumare din partea generației actuale, ca model pentru tineri, precum și importanța solidarității și a valorilor comunitare în dezvoltarea economică locală.

Sursa: TvArad

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați TvArad
drmax.ro/