Stire

Compania de Apă Arad recomandă măsuri de protejare a instalațiilor de apă pe fondul scăderii temperaturilor

08.01.2026 ⋅ 0 comentarii


Compania de Apă Arad informează utilizatorii că, în această perioadă, sunt semnalate scăderi semnificative ale temperaturilor, atât pe timpul zilei, cât și, în special, pe timpul nopții. Aceste condiții meteo pot afecta instalațiile de alimentare cu apă, motiv pentru care este necesară adoptarea unor măsuri preventive.

Pentru a evita apariția problemelor cauzate de îngheț, utilizatorii sunt rugați să acorde o atenție deosebită instalațiilor de apă. Conform legislației în vigoare, instalațiile interioare de alimentare cu apă, respectiv cele aflate după contor, se află în proprietatea beneficiarilor, care au obligația de a le întreține și repara.

Responsabilitatea protejării contoarelor montate pe proprietățile utilizatorilor le revine acestora, iar în cazul în care apar defecțiuni ca urmare a înghețului, cheltuielile aferente vor fi suportate de beneficiari.

Totodată, instalațiile expuse temperaturilor scăzute trebuie izolate corespunzător, prin utilizarea materialelor termoizolante. În situația în care apometrul îngheață, nu se recomandă utilizarea apei fierbinți sau a flăcării deschise pentru dezghețare, întrucât acestea pot provoca deteriorarea aparatului. E

ventualele probleme legate de funcționarea contoarelor sau de serviciile de alimentare cu apă și canalizare pot fi semnalate la numărul de telefon 0257/270843.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
piatraonline.ro