12.08.2026 ⋅ 0 comentarii
Primăria Municipiului Arad anunță că, în perioada 13–14 august 2026, va desfășura o nouă acțiune de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului. Intervențiile vor începe joi, 13 august, de la ora 21:30, și vor continua vineri, 14 august, începând cu ora 05:00, până la finalizarea lucrărilor.
Operațiunile vor debuta cu aplicarea tratamentului terestru (spațial) împotriva țânțarilor adulți, în zonele cu vegetație și în spațiile deschise de pe domeniul public și privat: parcuri, spații verzi, maluri de lac și alte zone similare. Tratamentele vor fi realizate prin termonebulizare. Intervențiile vor include și spațiile deschise aparținând persoanelor fizice și juridice, situate de-a lungul aliniamentelor stradale și în vecinătatea zonelor supuse tratamentului.
Sursa: Arq