Aradul este, probabil, unul dintre orașele României cu cei mai mulți autointitulați SCRIITORI, confuzia evidentă fiind între aceștia și AUTORII cărților, fie de poezie/proză/critică și istorie literară/literatură pentru copii/dramaturgie sau traduceri literare. Nicio editură din Arad și foarte puține din țară își asumă, în mod programatic, consilierea, ce are ca temei virtuți estetice, cu raportarea la un sistem axiologic. De exemplu, Editura Academiei Române impune în vederea publicării unei cărți 2 referate elaborate de un academician sau de un membru corespondent al Academiei. Puține edituri din România condiționează publicarea unei cărți de recomandarea, prin referate, făcută de specialiști, recunoscuți în domeniu. Cele mai multe dintre edituri constituie ACTIVITĂȚI ECONOMICE și nu culturale, responsabilitatea revenindu-i autorului/autoarei.

Scrisul presupune asumarea unei libertăți, dar nu trebuie să uităm că literatura este o știință (știința literaturii), iar creativitatea „se așează” pe lecturi asimilate cu „ochii” minții și ai sufletului, deoarece se întâmplă adesea ca unele persoane să fi scris mai mult decât au citit. Se amintește mereu aserțiunea binecunoscută, precum și autorul ei, că „românul este născut poet”, uitându-se, adesea, că poezia, presupune mult mai mult, dincolo de talent și har. Deslușim, în marea poezie, idei, elemente de filosofie, asimilarea unor lecturi fundamentale, deopotrivă clasice și contemporane, reflecții asupra existenței umane, deoarece rămânând doar la sentimente, la pasiune și la fantezie, poezia s-ar întoarce la un romantism, ce a excelat în urmă cu mai mult de un secol. Astăzi, poezia, literatura, în general, nu înseamnă numai inspirație, creativitate, ci și un posibil „câmp” al fascinației prin cultură, prin livresc, prin  limbaj, prin stil. Desigur, oricine poate publica cărți, deoarece plătind tipărirea, vei găsi ușor o editură, care să le publice, responsabilitatea fiind a autorului. Problema gravă este când AUTORII se autointitulează SCRIITORI, știindu-se că apartenența la o Ligă sau la o Asociație nu îți conferă calitatea de scriitor. Sunt uimită de nonșalanța cu care AUTORII unei cărți sau a mai multor cărți, chiar absolvenți de universități, își asumă o IMPOSTURĂ, considerându-se SCRIITORI, prezentând-se astfel în spațiul public, nefiind membri ai UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA (USR), unica entitate profesionistă de „creatori în domeniul literar”, o INSTITUȚIE DEMOCRATICĂ, fără partizanat politic, la care se accede prin întrunirea unor condiții riguroase impuse de calitatea de membru (vezi „Condiții de primire în USR”) pentru „candidații, care aparțin genurilor literare: poezie, proză, critică și istorie literară, literatură pentru copii, dramaturgie sau traduceri literare”. Făcând parte din secția DRAMATURGIE, filiala din București a Uniunii Scriitorilor din România, ce cuprinde dramaturgi și critici literari, aflu din spațiu virtual că filiala din Arad a USR cuprinde 61 de membri, reunind scriitori din județul nostru, dar și din Oradea, Deva, Hunedoara, Timișoara. Subliniem că numai AUTORII, care au calitatea de membri ai UNIUNII SCRIITORILOR din ROMÂNIA, se pot numi SCRIITORI, fiind recunoscuți ca atare de către unica breaslă profesionistă din România, ceilalți fiind AUTORI de cărți. Nu văd considerentele pentru care AUTORII își asumă o calitate oficială, ce nu o au, în fond sunt CĂRȚI VALOROASE, semnate de literați talentați, remarcabili prin reale contribuții, intelectuali de anvergură. Se întâmplă adesea ca un autor să aibă CĂRȚI, dar nu CARTE, precum sublinia insidios un distins profesor al Universității de Vest din Timișoara și, evident, nu toate cărțile semnate de scriitori sunt memorabile, în plan estetic. Precizez că în România extrem de puțini scriitori, potrivit unor opinii, doar doi, trăiesc numai prin publicarea a ceea scriu, ceilalți activând în varii domenii de activitate, ce au, de obicei, legătură cu literatura/învățământul/cultura, cu artele, în general, dar acest fapt nu aduce atingeri calității de scriitor profesionist.      

Fără îndoială, sunt autori, care au publicat cărți semnificative și nu își doresc „să intre” în Uniunea Scriitorilor, fiind interesați de recunoașterea venită din partea cititorilor, a criticilor literari, a unor intelectuali de anvergură sau a mentorilor asumați. Eu chiar nu înțeleg exacerbarea orgoliului de a fi cunoscut ca SCRIITOR, situându-te pe o POZIȚIE DUPLICITARĂ, știindu-se că faima se construiește greu și înseamnă, dincolo de opera în sine, un set de valori morale.                        

În ceea ce mă privește, urez atât autorilor, cât și scriitorilor SUCCES, în continuare!!!

Lizica Mihuț

Sursa: ARQ