P(r)oza zilei: Aradul în iarnă, cu haine de firmă atârnând prin copaci

Elegantul mantou de damă, atârnând grațios de ramura unui copac pe B-dul Revoluției, la doi pași de locuința mea, m-a dus simultan cu gândul la tabloul pictorului suprarealist Salvador Dali, ”Persistența memoriei”, în care ceasurile timpului, atârnate pe o creangă la marginea Universului, se preling perfide peste noi și mi-a amintit deopotrivă și de prietenul și tovarășul meu de muncă și chefuri, incredibilul Matcău Avram, de pe vremea când lucram noi amândoi la Comitetul Județean Arad al Uniunii Tineretului Comunist (UTC), eu în calitate de prim-secretar UTC al orașului Sebiș, iar Avrămuț ca și activist îndrumător al tineretului în comunele ce gravitau în jurul Sebișului și într-o seară de iarnă petrecută la gura sobei, tovarășul meu ... mi-a povestit la un pahar de crampă (țuică de 52 de grade, fiartă cu zahăr, scorțișoară și piper negru), cum, pe vremea Imperiului Austro-Ungar, străbunicul lui, Matcău Zaharia, ce lucra ca șumar (pădurar), pe domeniile grofului Friedrich Wenckheim, și-a luat într-o bună zi inima-n dinți și s-a dus la iagărul (adminsitratorul) grofului, la Conacul de pe malul Teuzului, de la Ciutărie și l-a rugat să-i sporească și lui leafa, că dorește să-și cumpere un rând de haine de pădurar noi.

Iagărul, un ungur hâtru, cu o mustață ca a mea și uns cu toate unsorile, că doar trebuia să facă pe Dracu-n patru, ca să-i alimenteze veșnic conturile grofului, ce-și juca florinii, guldenii și mințile în cazinourile de la Pesta și Viana, l-a privit vesel pe străbunicul Zaharia, când a auzit cu ce jalbă vine la dânsul, așa că a tras cu sete din pipa lui enormă, apoi i-a tras complice cu ochiul și l-a sfătuit:

• Baci Zaharia, du-te dumtale preț de vreo trei km în pădure la Prunișor și acolo o să găsești, atârnând într-un falnic gorun, un costum de șumar nou-nouț și, dacă vei binevoi să faci încă o sută de metri, vei da și peste o minune de fag, în care spânzură cele mai faine cizme cu carâmb și talpă din piele bătută în cuie din toată Țara Zarandului.

Auzind acestea, cică baci Matcău Zaharia a dat din cap compătimitor, căci se gândea că bietul iagărul iar și-a umplut pipa cu fiertură de mac și a plecat acasă, la Prunișor, întristat.

Acuma (persistența memoriei?), mi-am amintit subit că și tovarășul meu, Avrămuț, moștenise câteva dintre genele inocente ale străbunicului său, căci, la un control pe care ni l-a făcut la Sebiș o brigadă de activiști ai Comitetului Central al UTC, brigadă complexă condusă de adjunctul Secției Cadre al CC, tov. Ion Olteanu, zbirul de care tremura toată floarea tineretului comunist din Republica Socialistă România, tov. Olteanu deci, excedat de precaritatea cunoștințelor politio-ideologice ale lui Avrămuț, l-a chestinat dacă știe măcar din cine este format Comitetul Central al PCR?!

Și atunci Avrămuț, care de trei zile alergase cu sufletul la gură pe la cazanele de țuică din toate comunele arondate, să procure canistrele cu vinars pentru tovarășii ce vor veni în control de la București, a început să-i enumere gospodărește, pe degete, pe tov. Nicolae Ceaușescu, tov. Elena Ceaușescu, tov. Constantin Dăscălescu, tov. Ștefan Andrei ... și s-a oprit un moment, panicat, apoi a răbufnit cu un năduf ce se acumulase în el de ani întregi:

• Și să-i mai f ... Dumnezo, că tov Ceaușescu toată ziua îi schimbă (celebra, în ”iepocă”, rotație a cadrelor!!!) și io nu pot să-i țin minte pe toți!

A urmat un moment de stupoare și tăcere în încăpere, ca inainte de explozia unei grenade căreia tocmai i s-a scos fitilul și i se aude sâsâitul, căci să spui așa ceva, IN ANNO TOVARĂȘULUI 1985 însemna sinucidere politică, plus Canalul Dunăre-București, ori Casa Țării, unde activistul UTC va avea posibilitatea să se reabiliteze, punând umărul la realizarea mărețelor obiective ale construcțilei socialiste în patria noastră ...

... însă tov. Olteanu, activist uns cu toate unsorile, ca și iagărul de la Ciutărie în urmă cu o sută de ani, a știut imediat cum să dezamorseze grenada, chicotind că așa banc bun nu a mai auzit de multă vreme ...

... numai că, odată ajuns la București, i-a povestit întâmplarea șefului său, însuși Octav Cosmâncă, tartorul cadrelor de la Comitetul Central al UTC, carele și-a pus instant secretarele să caute în arhive dosarul activistului Matcău Avram de la Arad și să-i facă o copie a pozei acestuia ...

... și, se mai povestește că, ori ce câte ori ieșea nervos de la o ședință cu ministrul Tineretului, tov. Nicu Ceaușescu,  imediat tov. Octav Cosmâncă se încuia în toaletă, scotea poza lui Avrămuț din portofel și începea să râdă!

P(r)ozeur: Vazile Zărăndan

Sursa: ARQ